Hidrogenul croat iese din PowerPoint: electrolizor la Rijeka, țevi pregătite la Plinacro

Între țările care au scris strategii de hidrogen și cele care au construit ceva, distanța rămâne oceanică. Croația încearcă traversarea pe ruta cea mai pragmatică: întâi utilizatorul industrial captiv, apoi infrastructura, la final piața.

Primul obiect: electrolizorul rafinăriei. Instalația de la Rijeka — parte a pachetului INA de 98 de milioane — produce hidrogen verde pentru consumul intern al rafinăriei: înlocuiește molecula gri din desulfurare, cea mai rațională primă piață posibilă, cu cerere garantată și infrastructură existentă. Fără camioane cu pile de combustie în fază de vis, fără văi speculative: decarbonare chirurgicală acolo unde hidrogenul se consumă deja.

Al doilea strat: țevile care așteaptă. Plinacro joacă partitura răbdătoare: conducta Zlobin–Bosiljevo — construită pentru gazul de la Krk — e certificată pentru amestec și pregătită structural pentru conversie; studiile pentru coridoarele de export spre Slovenia și Ungaria avansează în cadrul rețelei europene a viitoarelor magistrale de hidrogen. Logica: modernizezi oricum, modernizează compatibil.

Strategia-umbrelă. Documentul din 2022 eșalonează realist: până în 2026, transport și industrie; 2027–2030, scalare și primele exporturi; după 2030, integrarea deplină. Primul termen se bifează la limită — dar se bifează cu oțel, nu cu conferințe.

Avantajul nespus. Croația are combinația rară: coastă cu vânt și soare pentru electroliză viitoare, terminal GNL convertibil în timp, țevi noi și poziție de tranzit. Dacă valul european al hidrogenului vine cu adevărat, geografia o așază pe traseu; dacă nu vine, investițiile făcute rămân utile pentru gaz. Pariuri mai sigure nu există în acest sector.

Hidrogenul european, în fluxul de știri.