Certificatele și-au făcut treaba: cărbunele ceh nu se mai plătește

Ani la rând, dezbaterea despre certificatul de emisii a fost teologică: funcționează sau nu? Cazul ceh al lui 2026 oferă răspunsul empiric — cu semnătura, ironic, a celui mai încăpățânat apărător al cărbunelui.

Bilanțul care a decis. Grupul Sev.en, construit de Pavel Tykač tocmai pe pariul contra curentului — că activele pe cărbune cumpărate ieftin vor mai produce profit ani buni — a raportat pentru anul trecut o pierdere de 2,1 miliarde de coroane; Chvaletice singură a înghițit aproape 1,5 miliarde. Când până și cumpărătorul de active „de sfârșit de epocă” închide, epoca chiar s-a sfârșit.

Mecanica cifrelor. O termocentrală pe lignit emite pe MWh aproximativ o tonă de CO₂: la prețurile actuale ale certificatului, numai emisiile costă cât jumătate din prețul de vânzare al curentului — înainte de cărbune, salarii și mentenanță. Marja există doar în orele de vârf; orele de bază, tot mai des ocupate de solar și de importuri, produc pierdere netă.

Efectul de sistem. Exact asta promitea arhitectura ETS: nu interdicții, ci un preț care închide întâi centralele cele mai murdare, lăsând pieței alegerea momentului. Analizele independente notează că închiderea nu amenință alimentarea — dar avertizează asupra părții nescrise: veniturile din certificate trebuie să se întoarcă în plase sociale și investiții, altfel factura politică o plătește tranziția însăși.

Rândul următor. După lignitul privat vine cel de stat: aceleași calcule rulează în birourile ČEZ pentru Tušimice și Prunéřov. Certificatul nu negociază.

Prețurile care fac aritmetica, pe pagina prețurilor.