Ruta Krk: Interconexiunea Sudică promite Bosniei a doua țeavă

Țările cu o singură conductă de import nu au piață de gaz — au o dependență cu contor. Interconexiunea Sudică e proiectul prin care Bosnia încearcă să iasă din această categorie, iar anatomia lui merită desfăcută dincolo de comunicatele diplomatice.

Traseul și logica. Dinspre rețeaua croată, prin Herțegovina spre inima Federației: ruta aduce gazul „adriatic” — LNG regazeificat la Krk, plus eventuale volume din coridoarele sudice europene — în competiție directă cu ruta istorică estică. Nu înlocuiește molecula rusească sau azeră cu una „mai bună” prin definiție; înlocuiește monopolul fizic cu opțiunea — iar opțiunea disciplinează prețurile chiar și când nu e folosită.

Cine împinge proiectul. Zagreb, care își valorifică terminalul; Sarajevo, care își scrie legea gazului ca fundație juridică; Washington, vizibil prin scrisoarea Bechtel–AAFS care leagă explicit centralele pe gaz propuse la Mostar și Tuzla de aprovizionarea prin Krk și cere o concesiune de 30 de ani pe conductă. Când constructori, guverne și diplomați trag în aceeași direcție, proiectele se mișcă — întrebarea e în ce condiții.

Nodurile nerezolvate. Traseul exact și finanțarea; guvernanța concesiunii — o magistrală strategică administrată privat 30 de ani cere clauze publice impecabile; și opoziția previzibilă a celor avantajați de status quo, de o parte și de alta a graniței estice.

Lectura strategică. Pentru regiune, fiecare interconexiune adriatică — de la Krk spre Bosnia, de la Alexandroupolis spre nord — subțiază pârghiile rutei unice și mută negocierea din spatele ușilor în piață. Bosnia intră târziu în acest joc; important e că intră înainte de următoarea criză, nu după.

Gazele regiunii, în fluxul de știri.