Când se stinge ultimul cărbune? Piața împinge, statul ține frâna

Cehia nu a decretat niciodată, ca vecinii germani sau polonezii cu ai lor 2049, o dată a divorțului de cărbune. Nici nu mai pare să fie nevoie: piața pronunță sentința pe bucăți.

Verdictul economic. La prețurile actuale ale certificatelor de emisii, orele de funcționare ale lignitului se transformă în pierderi contabile: grupul Sev.en, cel mai mare jucător privat, a tras concluzia închizând Počerady, Chvaletice și Kladno; ČEZ își programează propriile stingeri la Tušimice și Prunéřov și studiază reconversia locațiilor spre gaz, biomasă și — mai târziu — reactoare mici. Studiile independente, de la Fakta o klimatu la analizele bancare, converg: sfârșitul de facto vine în jurul lui 2030, indiferent de calendarele oficiale.

Frâna statului. Guvernele — și cel vechi, și cel nou — refuză o dată legală a ieșirii. Motivele invocate: termoficarea orașelor, încă dependentă de lignit; iernile cu vânt puțin, în care cărbunele rămâne rezerva de avarie; și negocierile sociale din regiunile miniere. Rezultatul e o politică a ambiguității: nimeni nu închide cărbunele, dar nimeni nu-l mai apără cu bani.

Riscul ambiguității. Fără dată, investițiile de înlocuire — gaz prin mecanismul de capacitate, baterii, rețele de termoficare rescrise — pornesc mai greu; iar centralele rămase, tot mai rar pornite, cer plăți tot mai mari pe oră de disponibilitate.

Întrebarea reală. Nu „dacă”, nici măcar „când” — ci dacă puntea de după cărbune se construiește la timp. Restul e retorică.

Mixul ceh, în cifre zilnice, pe pagina țării.