Tariful de noapte, relicvă din secolul în care soarele nu conta

Fiecare sistem energetic are fosilele lui instituționale. A Bulgariei sună așa: „dați drumul la mașina de spălat după unsprezece noaptea” — sfat de aur în 1986, sabotaj energetic în 2026.

Originea fosilei. Tarifele zi/noapte s-au născut în logica reactoarelor: Kozlodui producea constant, noaptea cererea se prăbușea, deci consumul nocturn merita premiat. Patru decenii mai târziu, structura s-a inversat: golul de preț nu mai e la trei noaptea, ci la unu ziua, când cei aproape cinci gigawați solari inundă piața iar bursa coboară spre zero. Noaptea, dimpotrivă, sistemul arde gaz și importă.

Costul anacronismului. Milioane de boilere, mașini de spălat și — tot mai relevant — vehicule electrice sunt programate cultural pe fereastra greșită. Rezultatul dublu: cerere artificială în orele în care producția e scumpă, și absență de cerere exact când soarele se aruncă la gunoi. Flexibilitatea reală există fizic — dar tariful o direcționează fix pe dos.

Propunerile de pe masă. Vocile din piață și energeticieni din parlament au formulat opțiunile: o a treia bandă tarifară — amiaza ieftină — ca prim pas pedagogic; sau saltul direct la tarife dinamice pentru cine are contor inteligent, cum practică nordul Europei. KEVR analizează „oportunitatea” — verb care în dialectul reglementatorilor înseamnă orizont nedefinit.

De ce se mișcă greu. Tariful de noapte e politic sensibil — pensionarii care și-au mutat viața pe el ar percepe reforma ca scumpire — iar contoarele inteligente încă n-au acoperit țara. Dar direcția e scrisă în fizica sistemului: prima piață care își mută gospodăriile la prânz câștigă un gigawatt de flexibilitate gratis.

Tarifele care educă, pe pagina prețurilor.