Končar, câștigătorul tăcut: fabrica de echipamente a tranziției regionale

Teoria spune că tranziția energetică creează două feluri de averi: a celor care dețin activele și a celor care le fabrică echipamentele. Croația are un candidat clar la a doua categorie — și îl tratează, în sfârșit, ca pe un activ strategic.

Portofoliul vizibil. Contractul-emblemă: înlocuirea echipamentelor primare la hidrocentrala Senj — 330 de milioane de kune — cu turbine și generatoare proiectate și fabricate la Zagreb. În jur, constelația: transformatoare pentru rețeaua HOPS în plină expansiune, echipamente pentru revitalizările întregii flote hidro HEP, poziție naturală de furnizor pentru Kosinj și Senj 2 când ajung la faza electromecanică.

De ce contează localizarea. Fiecare euro din marile investiții publice care rămâne în lanțul industrial domestic își dublează efectul: finanțează și centrala, și competența de a construi următoarea. În plus, argumentul de reziliență devenit acut: cozile globale la transformatoare au ajuns la ani; a avea fabrica în țară scurtează exact strangularea care blochează rețelele peste tot.

Dimensiunea de export. Aceleași produse pleacă spre sistemele vecine — de la Bosnia la piețele UE — unde valul de investiții în rețele și hidro întâlnește aceeași penurie de furnizori europeni. Pentru economia croată, e rara industrie de export cu cerere structurală în creștere pe decenii.

Lecția de politică industrială. Fără strategii spectaculoase, prin comenzi publice constante și predictibile, Croația și-a menținut un campion electrotehnic pe care alte țări est-europene l-au pierdut în privatizări. Restul tranziției — de la baterii la hidrogen — ar putea folosi exact același manual.

Industria din spatele tranziției, în fluxul de știri.