Gazul sârbesc-ungar-rusesc: culoarul sudic văzut din Bratislava

Când Slovacia a pierdut tranzitul ucrainean, soluția găsită a fost un ocol de aproape trei mii de kilometri. Anatomia acestui ocol merită înțeleasă verigă cu verigă — pentru că fiecare dintre ele e un punct de decizie al altcuiva.

Traseul complet. Gazul intră în TurkStream la Anapa, traversează Marea Neagră spre Kıyıköy, trece Turcia european-continentală, intră în Bulgaria la Strandža 2 — punctul ale cărui debite zilnice de ~52 de milioane de metri cubi le urmărește toată regiunea — urcă prin infrastructura bulgară și sârbă, intră în Ungaria și abia la Veľké Zlievce atinge, în sfârșit, sistemul slovac. Cinci operatori, patru regimuri tarifare, un singur furnizor la origine.

Ce s-a văzut în ianuarie. Statistica lunii: 1,61 miliarde de metri cubi livrați pe rută spre clienții europeni — Ungaria, Slovacia, Serbia — volume mari, chiar în creștere anuală: cererea există, conducta duce. Dar aceeași lună a arătat și dependența de fiecare za: orice mentenanță bulgară sau decizie ungară de alocare se propagă instant până la Bratislava.

Veriga turcească. Semnalele comerciale dinspre Ankara — documentate de presa economică slovacă — indică o Turcie tot mai tentată să folosească gazul rusesc pentru propria piață și propriul hub, în loc să-l tranziteze ieftin spre UE. Pentru planurile care visau culoar sudic etern, e memento-ul esențial: ruta există la bunăvoința fiecărei capitale de pe traseu.

Concluzia operațională. Culoarul sudic funcționează — și rămâne rațional cât timp e cel mai ieftin. Dar arhitectura lui cu multe chei străine explică de ce până și utilizatorii lui entuziaști își construiesc, discret, alternativele: în energie, ocolurile lungi sunt soluții de tranziție, nu identități permanente.

Rutele gazului european, pe harta Europei.