Licitațiile vin pe mare: Suedia copiază rețeta daneză a vântului

Marea schimbare de regim a energiei suedeze din acest an nu are megawați: are procedură. Dar procedura, în eolianul marin, e totul.

Ce moare. Sistemul „ușilor deschise”: orice dezvoltator putea revendica orice bucată de mare, își plătea studiile și aștepta — ani — verdictul suprapunerilor cu apărarea, mediul, pescuitul, navigația. Rezultatul, vizibil în valurile de respingeri din 2024 și 2026: zeci de proiecte moarte după investiții de miliarde în hârtii, mare blocată în revendicări concurente, iar la final aproape nimic construit.

Ce se naște. Sistemul licitațiilor în zone predesemnate, în vigoare de la 1 iulie: statul — nu dezvoltatorul — alege întâi ariile unde vântul, rețeaua, mediul și, mai ales, apărarea se împacă; abia apoi companiile concurează pe preț și proiect pentru dreptul de a construi acolo. Modelul care a făcut din Danemarca și Olanda fabricile europene ale vântului marin.

Câștigul ascuns. Filtrarea timpurie a apărării schimbă psihologia investiției: nimeni nu mai îngroapă sute de milioane în studii pentru o zonă pe care armata o va respinge oricum în anul șapte. Riscul politic se mută unde îi e locul — la stat, înainte de licitație.

Scepticismul rămas. Industria întreabă câte zone vor supraviețui filtrului militar într-o Baltică NATO în alertă — și cât de repede va desena statul primele arii. Rețeta daneză funcționează doar dacă cineva pune efectiv mâncarea în oală: licitația fără zone e doar un formular nou.

Politica energetică nordică, urmărită zilnic, în fluxul de știri.