Diplomația la stația Ohrid: conectivitatea energetică drept politică externă

Există un semn infailibil că o infrastructură a devenit strategică: încep să o viziteze diplomații. Stația de la Ohrid a bifat criteriul — și ocazia e bună pentru a explica de ce o linie de 400 de kilovolți spre Albania interesează Washingtonul.

Coridorul 8, versiunea electrică. Paralel cu drumul și calea ferată care ar lega Sofia de Durrës, planificatorii regionali desenează de ani magistrala electrică est-vest: Bulgaria–Macedonia de Nord–Albania. Tronsonul bulgar există, cel macedonean e parțial construit, iar veriga finală — de la Bitola/Ohrid peste graniță spre rețeaua albaneză — e proiectul pe care MEPSO îl împinge cu finanțare internațională. Când se închide, piețele electrice ale celor trei țări devin fizic un singur spațiu, cu Adriatica drept debușeu.

De ce contează pentru fiecare actor. Pentru Skopje: acces direct la piața albaneză bogată în hidro — complementul perfect pentru solarul propriu — și o rută de import alternativă la cele nord-sud. Pentru Tirana: legătura cu piețele estice și cu Bulgaria. Pentru americani și europeni: o regiune interconectată e mai greu de șantajat energetic bucată cu bucată — exact logica declarată la Ohrid.

Contextul intern MEPSO. Vizita cade într-un an de curățenie: noua conducere a acceptat integral constatările auditului de stat asupra gestiunii trecute și raportează progresele către misiunea de monitorizare a Comisiei Europene și WBIF — condiția ca banii mari de rețea să curgă. Transparența nu e cosmetică diplomatică; e biletul de finanțare.

Morala. Rețelele au devenit limbajul în care se vorbește geopolitica regională. Iar faptul că o vizită de ambasadă se organizează la o stație de transformare, nu la un minister, arată cine deține azi, cu adevărat, agenda.

Rețelele regiunii, în fluxul de știri.