Spirala tăcută a gazului: tot mai puțini clienți plătesc aceeași rețea

În manualele de economia reglementării fenomenul are un nume aproape poetic: spirala morții rețelei. Austria îl trăiește acum pe rețeaua de gaz, cu precizie de manual.

Mecanismul. Costul unei rețele de distribuție e aproape în întregime fix: conductele, stațiile, mentenanța costă la fel, indiferent câți clienți sug gaz prin ele. Când clienții pleacă — spre pompe de căldură, termoficare, sobe electrice — costul se împarte la cei rămași. Tariful pe client crește, ceea ce face plecarea și mai rentabilă. Repetă anual.

Cifrele rundei curente. Pentru 2026, gospodăria austriacă medie racordată la gaz plătește tarife de rețea cu 18,2% mai mari — vreo 70–80 de euro pe an în plus, înainte de orice moleculă de gaz. Stiria, Carintia, Burgenlandul și Austria Inferioară — landurile cu rețele întinse și clienți împuținați — duc creșterile cele mai dure.

Dilema reglementatorului. E-Control nu are opțiuni bune: dacă ține tarifele jos, operatorii nu-și recuperează costurile legitime; dacă le lasă să urce, accelerează exodul. Alternativele discutate — amortizări accelerate, închideri planificate de segmente de rețea, socializarea parțială a costurilor — cer decizii politice pe care nimeni nu se grăbește să le semneze.

Întrebarea finală. Rețeaua de gaz austriacă nu va dispărea: industria, centralele electrice și, poate, biometanul o vor folosi decenii. Dar rețeaua capilară — conducta până la ultima casă din sat — are nevoie de un plan de retragere ordonată. Fără el, ultima factură o plătește, absurd de scump, exact clientul care n-a avut bani să plece primul.

Prețul gazului și al alternativelor lui, pe pagina prețurilor.