Eolianul din larg, tot pe hârtie: licitația promisă, încă fără reguli

Puține dosare energetice portugheze au acumulat atâtea termene depășite: eolianul plutitor din Atlantic, promis, cartografiat, aprobat — și mereu amânat.

Cronologia răbdării. Ianuarie 2025: guvernul aprobă planul de alocare a zonelor maritime, PAER. Aprilie 2025: ordinul ministerial 4752/2025 fixează modelul concurențial și promite regulile licitației în 60, apoi 180 de zile. Septembrie 2026: regulile încă nu există. Între timp, guvernele s-au schimbat, iar ambiția a fost recalibrată „ca să limiteze costurile pentru consumatori”.

Ce e deja decis. Geografia: trei zone — Viana do Castelo, cu două loturi, în nordul cu tradiție industrială navală, Leixões lângă portul Porto și Figueira da Foz în centru. Ținta: 2 GW atribuiți până în 2030, primul pas dintr-un potențial atlantic pe care studiile îl măsoară în zeci de gigawați, pe platforme plutitoare — apele portugheze coboară abrupt.

Costul așteptării. APREN, asociația regenerabilelor, avertizează că Portugalia „poate pierde investiții”: lanțul industrial plutitor — șantiere, porturi, cabluri — se așază acum, în Scoția, Franța și Coreea, iar cine licitează târziu ia ce rămâne. WWF punctează ironia: țara care a găzduit pionierul WindFloat riscă să privească de pe mal industria pe care a inventat-o parțial.

Apărarea guvernului. Executivul repetă că vrea licitația „bine făcută, nu repede făcută”: prețuri care să nu împovăreze factura, porturi pregătite, rețea la țărm. Argumente solide — care ar fi fost și mai solide publicate la termen.

Energia portugheză, în context european, pe harta continentului.